Cursuri de limba bulgară la sediul Baroului Dolj

Azi a avut loc lansarea cursurilor de limba bulgară organizate de Baroul Dolj în cadrul proiectului ”Parteneriat Transfrontalier pentru Formare și Mobilitatea Forței de Muncă în Domeniul Juridic”, Cod proiect 16.4.2.023, Cod sistem ROBG-162, cofinanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Interreg V-A Romania-Bulgaria.

Peste treizeci de avocați, studenți, juriști și alți absolvenți de studii superioare juridice, membri în Grupul Țintă ai proiectului, au participat la primul curs susținut de doamna Dimitrova – Marinova Dimitrinka, expert de limba bulgară în cadrul proiectului.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria (program finanțat de UE din Fondul European de Dezvoltare Regională), Axa Prioritară 4 „O regiune calificată și incluzivă“, Obiectivul Specific „Încurajarea integrării zonei transfrontaliere în privinţa ocupării şi mobilităţii forţei de muncă“.

Valoarea totală a proiectului este de 430.114,34 Euro, din care sprijinul acordat de către Uniunea Europeană este în valoare de 365.597,19 Euro, iar contribuția de la bugetele de stat ale României și Bulgariei este în sumă de 55.914,86 Euro. Contribuția proprie a partenerilor de proiect este de 8.602,29 euro.

Craiova (Romania)
3 noiembrie 2017