Anunț pentru selecția membrilor grupului țintă care vor participa la schimburi de bune practici la nivelul Centrelor Juridice Transfrontaliere în cadrul activității A12

Urmare a procesului de selecție din data de 21.10 2017, au fost selectați membrii grupului țintă în cadrul proiectului “Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria.

În cadrul proiectului un număr de 10 persoane, membri ai grupului țintă din România se vor deplasa la Vidin, Bulgaria, în perioada 1-4 februarie 2018, unde vor participa la schimburi de bune practici organizate în scopul asigurării unei înțelegeri reciproce a celor două sisteme juridice.

În mod similar și pentru același scop, un număr de 10 persoane, membri ai grupului țintă din Bulgaria se vor deplasa la Craiova, România, în perioada 8-11 februarie 2018.

Programul de activități aferente celor două schimburi de bune practice urmează a fi elaborat și comunicat. Pe parcursul vizitelor vor a fi asigurate servicii de interpretariat. De asemenea, va fi asigurată cazarea persoanelor care vor participa la schimburile de bune practici.

Primul pas în procesul de selecție al celor două grupe a câte 10 membri ai grupului țintă interesați să participe la această activitate este înscrierea on-line. Astfel toţi membrii grupului ţintă vor primi un email şi în vederea înscrierii vor putea accesa un link. Membrii grupului țintă care nu vor primi acest email, sunt rugați să comunice adresa corectă de email prin transmiterea unui e-mail la adresa  info@jurisCBP.ro.

Înscrierea pentru cele două grupuri a câte 10 persoane se va face concomitent în România și Bulgaria până la data de 14.01.2018. În cazul în care vor fi mai multe solicitări, criteriul de selecție va fi punctajul realizat la înscrierea în grupul țintă. În caz de egalitate a punctajului vor avea prioritate primele persoanele care s-au înscris prin accesarea linkului.

Publicăm alăturat Metodologia de selecție a participanților la această activitate.

COMUNICAT DE PRESĂ referitor la situația implementării proiectului ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, Cod proiect 16.4.2.023, Cod sistem ROBG-162, la jumătatea perioadei de implementare

Baroul Dolj (în calitate de beneficiar) și Baroul Vidin (în calitate de partener) implementează în perioada 05.04.2017 – 04.10.2018 proiectul ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, Cod proiect 16.4.2.023, Cod sistem ROBG-162.

Proiectul urmărește încurajarea ocupării și mobilității forței de muncă în domeniul juridic în zona Dolj – Vidin prin crearea unei rețele de centre care vor furniza populației servicii de informare și consultanță juridică, dar și prin participarea grupului țintă (300 persoane) la conferințe științifice pe teme juridice în România și Bulgaria, cursuri de limbă straină (limba română și limba bulgară).

La jumătatea perioadei de implementare a proiectului au fost obținute mai multe rezultate, dintre care pot fi amintite, în principal, următoarele:

  • A fost constituită rețeaua de centre juridice trasfrontaliere;
  • A fost selectat grupul țintă format din 312 persoane (155 din județul Dolj, România și 157 din regiunea Vidin, Bulgaria), studenți și absolvenți de studii superioare, printre care se regăsesc avocați, consilieri juridici și alți absolvenți de studii superioare încadrați sau nu în piața muncii;
  • A fost realizat site-ul proiectului, aflat la adresa jurisCBP.ro;
  • Au fost finalizate cursuri de limba Bulgară în România și de limba Română în Bulgaria;
  • Au fost transmise comunicate de presă în fiecare lună;
  • Au fost pusele bazele de implementare a unui studiu cu privire la mobilitatea forței de muncă juridice în zona transfrontalieră, inclusiv dezvoltarea și diseminarea unor chestionare realizate în acest sens;

Proiectul este finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria (program finanțat de UE din Fondul European de Dezvoltare Regională), Axa Prioritară 4 „O regiune calificată și incluzivă“, Obiectivul Specific „Încurajarea integrării zonei transfrontaliere în privinţa ocupării şi mobilităţii forţei de muncă“.

Valoarea totală a proiectului este de 430.114,34 Euro, din care sprijinul acordat de către Uniunea Europeană este în valoare de 365.597,19 Euro, iar contribuția de la bugetele de stat ale României și Bulgariei este în sumă de 55.914,86 Euro. Contribuția proprie a partenerilor de proiect este de 8.602,29 euro.

Mai multe informații referitoare la activitățile proiectului pot fi obținute online de pe site-ul proiectului, www.JurisCBP.ro, site-ul Baroului Dolj, www.barouldolj.ro sau personal de la cele două centre juridice transfrontaliere.

 

Craiova (Romania) și Vidin (Bulgaria)

19 decembrie 2017

Comunicat de presă (format PDF) – referitor la situația implementării proiectului ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, Cod proiect 16.4.2.023, Cod sistem ROBG-162, la jumătatea perioadei de implementare

Proiect CBC – Anunț referitor la selecția experților pentru cursurile de formare comune în domeniul juridic

Publicăm Raportul de Selecție și Evaluare prin care au fost selectați experții care vor elabora suportul de curs și vor defășura cursurile de formare comune în domeniul juridic (Activitatea A10) din cadrul proiectului “Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field“, Cod Proiect 16.4.2.023. Cod system ROBG-162.

Raportul a fost publicat azi, 19 Decembrie 2017, ora 8.00 pm. Contestațiile pot fi transmise la info@jurisCBP.ro până miercuri, 20 Decembrie 2017, ora 8.00 pm.

Raportul de Selecție și Evaluare prin care au fost selectați experții care vor elabora suportul de curs și vor defășura cursurile de formare comune în domeniul juridic

Prelungirea calendarului de selecție a experților pentru cursurile juridice

Având în vedere că nu au fost înregistrate cereri de înscriere a experților pentru toate cursurile juridice organizate în România și Bulgaria, calendarul comun pentru înscrierea experților a fost prelungit cu șapte zile după cum urmează:

  1. Lansarea selecției: 28 noiembrie 2017
  2. Înscrierea candidaților: 28 noiembrie – 18 decembrie 2017
  3. Analiza și selecția dosarelor:19 decembrie 2017
  4. Afișarea rezultatelor: 19 decembrie 2017
  5. Depunerea contestațiilor: 19-20 decembrie 2017
  6. Afișarea rezultatelor finale: 21 decembrie 2017
  7. Contractarea experților: 22 decembrie 2017

Metodologia de selecție a experților a fost astfel revizuită în conformitate cu noul calendar.

Metodologie selectie experti Final1 rev1

Baroul Dolj – Anunt selecție experți pentru cursuri juridice

Baroul Dolj anunță lansarea procedurii de selectie a experților pe termen scurt pentru susținerea următoarelor cursuri cu tematici juridice:

  1. Reglementarea migrației transfrontaliere
  2. Legislația muncii și securitate socială transfrontalieră
  3. Drept fiscal transfrontalier
  4. Drept comercial transfrontalier
  5. Reglementări transfrontaliere în domeniul transporturilor și patrimoniului cultural
  6. Drept penal transfrontalier.

În vederea implementării activității ”A10 – Organizarea la nivelul Centrelor Juridice Transfrontaliere a unor cursuri de formare comune în domeniul juridic” din cadrul proiectului ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field” implementat de Baroul Dolj în parteneriat cu Baroul Vidin, Baroul Dolj anunță scoaterea la concurs a 6 posturi de expert după cum urmează:

  1. Expert 1 Ro Reglementarea migrației transfrontaliere
  2. Expert 2 Ro Legislația muncii și securitate socială transfrontalieră
  3. Expert 3 Ro Drept fiscal transfrontalier
  4. Expert 4 Ro Drept comercial transfrontalier
  5. Expert 5 Ro Reglementări transfrontaliere în domeniul transporturilor și patrimoniului cultural
  6. Expert 6 Ro Drept penal transfrontalier.

Persoanele intersate pot depune dosarele de candidatură la Centrul Juridic Transfrontalier din cadrul Baroului Dolj (municipiul Craiova, bdul Carol I, nr.1, bl.17D mezanin) în perioada 28.11.2017 – 11.12.2017, în intervalul orar 9.30-14.30 de luni până vineri, conform Metodologiei de selecție a experților pe o atașăm prezentului anunț.

Craiova, 28 noiembrie 2017

Metodologie selecție experți

COMUNICAT DE PRESĂ referitor la finalizarea cursurilor de limba bulgară organizate în cadrul proiectului ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, Cod proiect 16.4.2.023, Cod sistem ROBG-162

Centrul Juridic Transfrontalier înființat pe lângă Baroul Dolj anunță finalizarea cursurilor de limba bulgară organizate la Craiova în cadrul proiectului ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”. La cursurile care au fost organizate la sediul Baroului Dolj, în perioada 3-27 noiembrie 2017, și au fost susținute de doamna Dimitrova – Marinova Dimitrinka, expert de limba bulgară, au participat 40 de persoane, membri ai grupului țintă selectat în cadrul proiectului.

În cadrul aceleiași activități au fost organizate la Vidin cursuri de limba română pentru studenți și absolvenți de studii superioare, printre care se regăsesc avocați, consilieri juridici și alte persoane încadrate sau nu în piața muncii.

Toți membrii grupului țintă vor participa gratuit în anul 2018 la următoarele cursuri: (1) Reglementarea migraţiei transfrontaliere; (2) Legislaţia muncii şi securitatea socială transfrontalieră; (3) Drept fiscal transfrontalier; (4) Drept comercial transfrontalier; (5) Reglementări transfrontaliere în domeniul transporturilor şi patrimoniului cultural; (6) Drept penal transfrontalier.

De asemenea, membrii grupului țintă vor putea participa gratuit la:

  • Două conferințe (Craiova și Vidin) realizate în parteneriat cu Baroul Vidin;
  • Sesiuni comune de formare pe teme orizontale – oportunități egale și nediscriminare, șanse egale între bărbați și femei și dezvoltare durabilă;

Proiectul este finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria (program finanțat de UE din Fondul European de Dezvoltare Regională), Axa Prioritară 4 „O regiune calificată și incluzivă“, Obiectivul Specific „Încurajarea integrării zonei transfrontaliere în privinţa ocupării şi mobilităţii forţei de muncă“.

Valoarea totală a proiectului este de 430.114,34 Euro, din care sprijinul acordat de către Uniunea Europeană este în valoare de 365.597,19 Euro, iar contribuția de la bugetele de stat ale României și Bulgariei este în sumă de 55.914,86 Euro. Contribuția proprie a partenerilor de proiect este de 8.602,29 euro.

Mai multe informații referitoare la activitățile proiectului pot fi obținute online de pe site-ul proiectului, www.JurisCBP.ro, site-ul Baroului Dolj, www.barouldolj.ro sau personal de la cele două centre juridice transfrontaliere.

Craiova (Romania)
28 noiembrie 2017

Anunț referitor la organizarea cursurilor de limba bulgară la Craiova

Membrii Grupului Țintă care au fost selectați pentru a participa la cursul de limba bulgară sunt informați că următoarele șase cursuri vor avea loc la Sala de ședințe din cadrul sediului Baroului Dolj (Craiova, Bdul Carol I, Nr. 1, Bl. 17D, mezanin), după cum urmează:

  1. Cursul 3: Miercuri, 8 noiembrie 2017, între orele 16 și 19
  2. Cursul 4: Vineri, 10 noiembrie 2017, între orele 16 și 19
  3. Cursul 5: Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, între orele 10 și 13
  4. Cursul 6: Miercuri, 22 noiembrie 2017, între orele 16 și 19
  5. Cursul 7: Joi, 23 noiembrie 2017, între orele 16 și 19
  6. Cursul 8: Luni, 27 noiembrie 2017, între orele 16 și 19

Pentru mai multe informații:
Dana Birtu, Expert echipă implementare, +40755074597

CENTRULUI JURIDIC TRANSFRONTALIER ROMÂN
Înființat în cadrul Baroului Dolj (Romania)
Bdl. Carol I, nr. 1, bl. 17D mezanin
Craiova, cod postal 200678, Jud. Dolj, Romania
Tel. +40351408430, Fax +40251413940
E-mail info@jurisCBP.ro
Web www.jurisCBP.ro

 

Cursuri de limba bulgară la sediul Baroului Dolj

Azi a avut loc lansarea cursurilor de limba bulgară organizate de Baroul Dolj în cadrul proiectului ”Parteneriat Transfrontalier pentru Formare și Mobilitatea Forței de Muncă în Domeniul Juridic”, Cod proiect 16.4.2.023, Cod sistem ROBG-162, cofinanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Interreg V-A Romania-Bulgaria.

Peste treizeci de avocați, studenți, juriști și alți absolvenți de studii superioare juridice, membri în Grupul Țintă ai proiectului, au participat la primul curs susținut de doamna Dimitrova – Marinova Dimitrinka, expert de limba bulgară în cadrul proiectului.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria (program finanțat de UE din Fondul European de Dezvoltare Regională), Axa Prioritară 4 „O regiune calificată și incluzivă“, Obiectivul Specific „Încurajarea integrării zonei transfrontaliere în privinţa ocupării şi mobilităţii forţei de muncă“.

Valoarea totală a proiectului este de 430.114,34 Euro, din care sprijinul acordat de către Uniunea Europeană este în valoare de 365.597,19 Euro, iar contribuția de la bugetele de stat ale României și Bulgariei este în sumă de 55.914,86 Euro. Contribuția proprie a partenerilor de proiect este de 8.602,29 euro.

Craiova (Romania)
3 noiembrie 2017

Anunț selecție expert pe termen scurt pentru susținere curs limba bulgară

Urmare a procesului de selecție din data de 27.10 2017, a fost selectat expertul DIMITROVA-MARINOVA DIMITRINKA pe termen scurt pentru sustinerea cursului de limba bulgara, pentru  activitatea A9- “Oranizarea  unor cursuri  de “Limba română” și “Limba bulgară” pentru o mai bună ocupare și mobilitate în zona transfrontalieră”  din cadrul proiectului “Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria.